Provocări Colocviale Varujan Vosganian, vineri, 20 mai, la Centrul de Cultură „George Apostu”

Vineri, 20 mai 2022, începând cu ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” organizează o întâlnire-eveniment.

Programul cultural Provocări colocviale aduce în centrul atenției publicului băcăuan pe romancierul, eseistul, poetul și economistul Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.

„Literatura în era digitală” este titulatura provocărilor colocviale, propusă de marele scriitor român tradus în peste douăzeci de limbi străine.

În strânsă legătură cu tematica acestei conferințe, momentul provocărilor va fi urmat de „Spectacolul cărții”, prilejuit de apariția celui mai recent roman semnat de Varujan Vosganian – „Patimile după Gödel” (Editura Polirom, Iași, 2020).

Momentul muzical va fi asigurat de elevi de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”.

Proiectul este realizat din dorința de a marca împlinirea a 104 ani de la proclamarea Republicii Democrate Armenia (28 mai 1918).