Poșta Română a anunțat, azi, într-un comunicat de presă că va pune la dispoziția Prefecturilor judeţene spaţiile de cazare de care dispune în reţeaua proprie, pentru găzduirea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina.
Compania spune dispune la nivelul rețelei oficiilor poştale de un total de 23 unităţi de cazare, care sunt dedicate circuitului intern al angajaţilor, în 18 de județe. În cadrul acestor locaţii, numărul de paturi existent în acest circuit este de 203.
Astfel, autorităţile locale judeţene care vor fi implicate în operaţiunile umanitare dedicate populaţiei refugiate din calea războiului pot dispune de unităţile de cazare interne ale Poştei Române pe înteaga perioadă cât sprijinul umanitar va fi acordat populaţiei ţării vecine.
„Dorim să fim solidari, nu numai cu gândul, ci şi cu fapta! Am hotărât să punem la dispoziţia autorităţilor locale care se vor implica în operaţiunile de găzduire a ucrainienilor, toate spaţiile noastre de cazare”, a declarat Valentin Ştefan, Directorul General al Poştei Române.