Poliţiştii au acţionat pe raza municipiului Bacău pentru creșterea gradului de disciplină rutieră

Activitățile au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere și cu precădere, abaterile săvârșite de pietoni și bicicliști.

Astfel, în cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 39.000 de lei. De asemenea, polițiștii au legitimat 387 de persoane și au controlat în trafic peste 300 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate peste 180 de testări cu aparatul etilotest.

3 permise de conducere au fost reținute pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și retrase 15 certificate de înmatriculare.

Astfel de activităţi vor continua.