Orchestra Filarmonică din Cardiff a anunţat miercuri retragerea lucrărilor compozitorului rus Piotr Ilici Ceaikovski incluse în programul viitoarelor sale concerte, ca urmare a conflictului din Ucraina, considerând că nu ar fi „un lucru potrivit în aceste momente”, relatează EFE, citat de Agerpres.RO.
„Uvertura 1812” de Ceaikovski urma să facă parte dintr-un concert dedicat întregii opere a compozitorului rus şi care urma să aibă loc la St David’s Hall pe 18 martie, însă până la urmă s-a considerat că ar fi „nepotrivit” după invazia rusă din Ucraina declanşată la 24 februarie.
Filarmonica din Cardiff va interpreta, în locul uverturii, un program centrat pe „Simfonia Nr. 8” de Dvorak, cu „The Cowboys Overture”, de John Williams, în deschidere şi „Enigma Variations”, de Edward Elgar, în cea de-a doua parte a programului.
Anunţul Filarmonicii din Cardiff se adaugă astfel seriei de suspendări de concerte şi festivaluri ale muzicienilor ruşi ca urmare a războiului din Ucraina.