Norvegia interzice creşterea a două rase de câini

Autorităţile din Norvegia interzic creşterea a două rase canine. Astfel norvegienii nu mai pot creşte câini din rasele Bulldog englez şi Cavalier King Charles Spaniel, pe motivul că această practică produce suferinţe care sunt incompatibile cu legea privind protecţia animalelor.

Verdictul Tribunalului din Oslo este salutat de activiştii pentru drepturile animalelor şi criticat de crescătorii acestor câini.

Cele două rase au dezvoltat boli ereditare care afectează majoritatea indivizilor Bulldogul englez, un câine cu aspect înspăimântător – dar cu un caracter blând -, popularizat mai ales prin desenul animat „Tweety & Sylvester” şi asociat cu spiritul rezistenţei engleze în Al Doilea Război Mondial, acumulează dificultăţi respiratorii din cauza botului său aplatizat, precum şi probleme dermatologice, reproductive şi ortopedice. Mai mult de jumătate dintre câinii din această rasă născuţi în ultimi 10 ani în Norvegia au venit pe lume prin cezariană.

În ceea ce îi priveşte pe câinii din rasa Cavalier King Charles Spaniel – care au cucerit de-a lungul anilor inimile unor personalităţi precum regele Louis al XIV-lea, preşedintele Ronald Reagan şi actorul Sylvester Stallone -, constituţia lor a făcut ca aceste animale să sufere adeseori de dureri de cap din cauza unei cutii craniene prea mici, precum şi de afecţiuni cardiace şi probleme oculare.

Insuficienţa diversităţii genetice la scară mondială duce aceste rase direct către extincţia lor.