Modificarea traseului autostrăzii A13 Bacău – Braşov costă

Reprezentanţii Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere au participat, joi, la o întâlnire la sediul Prefecturii judeţului Braşov pentru clarificarea informaţiilor privind traseul prin judeţ a autostrăzii Braşov – Bacău, potrivit unui comunicat remis de CNAIR, scrie stiripesurse.ro.

La întrevedere au mai participat prefectul judeţului Braşov, Mihai-Cătălin Văsii, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Braşov, ai Primăriei Hărman şi reprezentantul petiţionarilor din zona localităţii Podu Olt, comuna Hărman.

„În cadrul şedinţei au fost lămurite mai multe aspecte legate de procesul de alegere a culoarului pentru autostradă şi au fost clarificate mai multe informaţii vehiculate în spaţiul public, cum ar fi: pe traseul autostrăzii, în localitatea Podu Olt, nu vor fi demolate aproximativ 50 de case, digurile de apărare ale localităţii nu vor fi afectate de construirea autostrăzii, drumurile afectate de autostradă vor avea continuitate prin construirea de pasaje subterane sau peste autostradă şi multe altele”, se menţionează în comunicat.

Totodată, CNAIR a subliniat că în procesul de implementare a acestui obiectiv se vor lua toate măsurile necesare pentru a reduce la maxim disconfortul creat zonelor tranzitate de autostradă.

Conform companiei de drumuri, traseul autostrăzii a fost stabilit în procesul de elaborare a studiului de fezabilitate, fiind parcurse toate etapele tehnice şi legale prevăzute.

CNAIR arată că modificarea traseului avizat este posibilă doar în ipoteza anulării unor acte emise de către autorităţile locale implicate în proiect şi cu suportarea cheltuielilor deja efectuate ca plată a fazei AMC, de 707.377,42 lei fără T.V.A, reprezentând plata a 5% contravaloarea AMC.

Autorităţile participante la eveniment au stabilit că petiţionarii vor primi în scris toate explicaţiile solicitate, după care o nouă întâlnire va fi organizată, pentru clarificarea ultimelor detalii.