Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: măsurile de relaxare se vor lua pe etape, pentru a vedea ce impact au

Ministrul Alexandru Rafila a menționat sărbătorile de Paște cu relaxări, dar a vorbit și despre ceea ce ne așteaptă din toamnă.

Rafila a spus că o prima măsură va fi probabil renunțarea la măști în exterior, mai puțin în spațiile extrem de aglomerate.

Relaxările trebuie să permită reîntoarcerea la o activitate economică și socială normală și predictibilitatea organizării diferitelor tipuri de activități economice în perioada următoare.

Măsurile de relaxare trebuie luate gradual, a explicat Rafila, în momentul în care indicatorii din secțiile de terapie intensivă intră în scădere constantă.

„ Dacă scoatem toate măsurile, există un risc de reîntoarcere și nu cred că vrea nimeni să se reîntoarcă, trebuie să facem lucrul acesta echilibrat și etapizat. Că o să fie două etape sau trei etape, asta nu am de unde să știu. Eu sper să fie cât mai puține”, a declarat Rafila.