Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a desfășurat activități specifice în baza şi pentru aplicarea și respectarea legilor, protecţia drepturilor fundamentale, protecţia vieţii şi siguranţei cetăţenilor şi apărarea statului de drept. De asemenea, s-a acționat în vederea prevenirii/ limitării răspândirii noului coronavirus SARS-Cov-2 şi reducerii efectelor asupra populaţiei.
Polițiștii au acţionat cu fermitate și responsabilitate pe raza de competenţă, pentru menținerea sub control a infracționalității, fapt pentru care, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Județean Bacău, a crescut numărul de infracţiuni descoperite în flagrant delict cu 100 față de anul precedent, reprezentând 12,44% din totalul infracţiunilor sesizate.
Pentru siguranța cetățeanului, au fost organizate 791 de acțiuni preventive și executate 4.250 de controale, ocazie cu care s-au aplicat 108.770 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 41,1 milioane lei, din care: 72.249 pentru încălcarea codului rutier (66,4%) și 13.429 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială (12,3%), iar restul la alte acte normative.
S-a intervenit la 25.889 de sesizări, din care 20.943 prin 112.
Pe timpul stării de alertă, până la finalul anului 2021, s-au centralizat și raportat 671.590 de verificări de persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 48.370 de verificări/controale la societăți comerciale și PFA-uri., precum și 2.332 de acțiuni punctuale.
În privința infracţionalității, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost sesizate 13.793 de infracțiuni, din care 8.859 de natură judiciară, 992 de natură economică și 3.942 de altă natură. Infracționalitatea contra patrimoniului a înregistrat o diminuare a numărului de sesizări de această natură. De asemenea, s-au înregistrat scăderi la infracțiunile de furt sesizate, cu 13,4%.
Pentru prevenirea violenței în familie, pe parcursul anului 2021, polițiștii au emis 415 ordine de protecție provizorii. În cursul anului trecut, la nivelul județului au fost emise în total 369 ordine de protecție, din care 223 provenite din ordine de protecție provizorii.
În ceea ce priveşte urmărirea şi supravegherea judiciară, a fost dispusă măsura urmăririi, la nivel naţional, a 120 de persoane, pentru 64 dintre acestea fiind solicitată şi urmărirea internaţională. A fost solicitată revocarea unei astfel de măsuri pentru 92 de persoane, dintre aceştia 45 fiind dați şi în urmărire internaţională. De asemenea, pe parcursul anului 2021 au fost soluţionate, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, 21 de mandate europene de arestare, emise de autorităţile judiciare ale altor state.
Urmare a activităților specifice la regimul armelor și munițiilor s-a reușit documentarea activităților infracționale pentru 2 grupuri, formate din 14 persoane, prin trimitere în judecată. Au fost confiscate 64 de arme, 396 de elemente de muniție, 897 de kilograme de articole pirotehnice.
Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în județul Bacău, în anul 2021, au fost organizate 860 de acţiuni preventive, în cadrul cărora au fost aplicate 60.373 de sancțiuni contravenționale, au fost reținute 10.726 de permise de conducere, retrase 2.512 certificate de înmatriculare și indisponibilizate 191 de vehicule.
În anul 2021, au fost înregistrate cu 46,3% mai puține accidente rutiere grave și cu 60,9% mai puține persoane rănite grav.
Principalele cauze generatoare de accidente grave au fost indisciplina pietonilor, viteza neadaptată și neacordarea de prioritate.
Pe linie de resurse umane, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău are un procent de încadrare de 80,75%.