Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău la datorie de Rusaliile Romano-Catolice în Ghimeș-Făget

Începând de astăzi și până pe 6 iunie, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, împreună cu polițiști, jandarmi si pompieri băcăuani, precum și cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, va asigura, în sistem integrat, măsurile de ordine publică în localitatea Ghimeș Făget, cu ocazia manifestărilor religioase și de omagiere prilejuite de sărbătoarea „Rusaliile Romano Catolice”.

Conform programului stabilit de către organizatori, astăzi, 3 iunie, persoanele prezente la manifestare vor participa la o slujba religioasă oficiată la Biserica Kontumáci din localitate, iar în jurul orei 16.00 pelerinii vor începe deplasarea către Șumuleu Ciuc.

Mâine, 4 iunie a.c. se vor oficia slujbe religioase la Biserica Romano Catolică Ghimeș-Făget, iar duminică, 5 iunie, credincioșii se vor deplasa cu însemnele de omagiu la Biserica Kontumàci, unde vor participa la slujba de Rusalii și vor depune coroane în memoria eroilor.

Luni, 6 iunie a.c., se vor întoarce pelerinii de la Șumuleu Ciuc, activitate marcată de o slujba religioasă de mulțumire și binecuvântare a acestora.

Jandarmii vor fi prezenți atât pe traseele de deplasare ale pelerinilor, în apropierea Bisericii Romano Catolice și a Bisericii Kontumàci din localitate, cât și în zonele de interes turistic, respectiv cantonul-muzeu, cel mai estic punct al Căilor Ferate Maghiare înainte de 1918, „Monumentul Istoric al Tuturor Maghiarilor” și zona de acces către ruinele Cetăţii Rackoczi.

Solicitați cu incredere sprijinul forțelor de ordine prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență -112 sau prin sesizarea celui mai apropiat reprezentant al structurilor de ordine publica.