Finanţare europeană pentru construirea noului terminal al Aeroportului Iaşi

Finanţarea europeană pentru construirea unui nou terminal al Aeroportului Iaşi a fost aprobată, a anunţat, joi, 17 martie, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 447 de milioane de lei. 85 % din finanţare reprezintă bani europeni, iar diferenţa va fi acoperită printr-un credit bancar.

Noul terminal T4 al aeroportului din Iaşi va avea trei niveluri, respectiv subsol, parter şi etaj, suprafaţa totată desfăşurată fiind de 31.210 metri pătraţi. Terminalul actual T3 va fi reconfigurat pentru zboruri interne. Potrivit reprezentanţilor aeroportului, noul terminal va fi de aproape 10 ori mai mare decât cel existent.

Potrivit proiectului, îmbarcarea pasagerilor în avion se va putea face prin poduri suspendate. În primă fază vor fi amenajate trei astfel de poduri. Vor mai fi trei porţi pentru sosiri, una pentru tranzit şi o altă poartă rezervată VIP-urilor şi echipajelor.