1.058 de sancțiuni contravenționale pe drumurile publice din județ

În perioada 7 – 13 martie, poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au acționat pe drumurile publice din județ, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Astfel, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 1.058 de sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea, 1.015 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 396 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 69 pentru nefolosirea centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate, 26 pentru opriri neregulamnetare și 22 pentru abateri privind depășirea autovehiculelor.

De asemenea, au mai fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 51 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 10 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 4 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute 120 de permise de conducere, dintre care 57 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 5 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 4 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 10 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor și restul pentru alte abateri.

Au mai fost reținute 46 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.